ENIGMA MULTIVERSULUI,
de Unciuleanu Milena
-Poate că de asta are nevoie, rosti
Hera, dându-i fetiţei un set de bile colorate.
Atena le linse pe rând şi apoi le izbi
de peretele de cristal.
-Hera, urlă Zeus, te-ai lovit la cap,
femeie?
Smulse copilul din braţele soţiei şi-l
trânti cu furie în pătuţ.
Bilele deveniră dintr-o suflare zeiască
planete.Apoi, cu o simplă boare de vânt ajunseră înapoi în Calea Lactee.
-Fata trebuie să mai crească, apoi se
poate juca de-a universul.
-Dar e viitoare zeiţă, răspunse Hera
bosumflată.
-Dacă strică toate jucăriile de pe acum,
când o să meargă în picioare o să explodeze Olimpul!
-Exagerezi, ca de obicei!
-Eu sunt părintele tuturor şi tu trebuie
să mă asculţi, femeie!
-Dar , mărite Zeus, tu poţi crea alt
univers dintr-o boabă de nisip.
-Bineînţeles că pot! strigă Zeus
înverşunat , grandomania răzbatându-i prin toţi porii de fiinţă înzestrată cu
puteri telepatice, telekinetice şi dracu mai ştie ce.
Îşi aranjă toga, vizibil încântat de
recunoaşterea măreţiei sale de către o altă divinitate, fie ea şi soţia, care ,
se ştie,
e mieroasă până obţine ce vrea, dar tună
şi fulgeră, aruncând raze ucigătoare din lentilele verzi de contact, imediat ce
masculul o anunţă pe un ton indiferent că pleacă o săptămână pe Jupiter, pentru
treburi urgente, ce nu suportă amânare.
-Ah, iar te întâlneşti cu ticăloasa aia
blondă!
-Hera bate din palme şi pune în braţele
unui android asexuat fetița , care urlă cât o ţine gura, că vrea bilele
colorate înapoi.
După o ceartă de jumătate de ceas se
recunoaşte învinsă.Nici lacrimile, nici dezmierdările nu-l întorc pe Zeus din
drum.Ajunge la proverbialul: „Du-te,mânca-te-ar corbii să te mănânce!” şi
pleacă în grădina de trandafiri să-şi verse oful în braţele amnatului, un om
creat de nanoboţi după modelul lui Schwarzenegger, dar cu trăsaturi faciale de
băieţandru supus. Aşa se simte şi ea răzbunată
pe ursitoarele alea nenorocite pentru că i-au dat totul lui Zeus şi ea a
rămas la mâna lui.Îşi plânge un pic de milă, dar nu prea mult, să nu-i apară
cearcăne sub ochi şi apoi se întoarce la jocul ei preferat: se teleportează pe
Pământ şi bagă zâzanie între evrei şi romani. Tare-i mai place crucificarea lui
Isus! Parcă simte gustul sângelui la
fiecare lovitură de bici primită de bietul om în timp ce cade în genunchi pe
Via Dolorosa.Aşa-i trebuie dacă vrea să-i schimbe pe muritori! Unde mai e
distracţia Herei dacă furnicile alea urât mirositoare şi pline de păduchi îşi
dau seama că prin iubire pot deveni nemuritoare? Cum să le dea voie să-şi
creeze propriul univers? Ar fi patetic... generos, înălţător, idealist, frumos,
ba nu!, patetic şi atât, hotărî zeiţa, supărată pe propria slăbiciune.
Blestemat fie Zeus! Numai din cauza
aventurilor lui nu mai poate să se bucure de nefericirea altora până la orgasm,
ca orice sadomasochistă care se respectă.Hotărât lucru, oamenii ăştia primitivi
nu trebuie să-şi dezvolte intelectul decât peste vreo două mii de ani tereştri,
sau, nu, mai bine trei, pentru că azi e foarte supărată.
Îşi cheamă slujnicele şi le ordonă să o
îmbăieze în lapte de iapă şi să-i facă masaj cu uleiuri parfumate.Apoi se
trânteşte pe mătăsurile patului cu baldachin şi schimbă canalele plasmei de pe
tavan să vadă ce mai e nou prin multivers: Saturn se scaldă în aurore boreale ,
Marte pregăteşte un atac împotriva insectoizilor, Jupiter găzduieşte o
conferinţă ştiinţifică despre obiecte inventate deja de o mie de ani de copiii
zeilor. Of, totul e aşa de plictisitor! Dacă vaca aia blondă nu i-ar fi
ademenit bărbatul...şi apoi, ochii Herei sclipiră de răutate. Îi venise o idee
genială cum să-şi recapete masculul, doar e dreptul ei de soţie, nu? Indiferent
ce fapte odioase ar trebui să facă pentru asta.
Bătu din palme şi începu să conceapă un
plan, pe care , bineînţeles, îl vor duce la îndeplinire reînviaţii. O, da!
Minunat! Ce bine era să fii zeiţă!
...
Palatul era cufundat în beznă. Luna
arunca fâşii de lumină printre zidurile albăstrui—ce idee să-ţi vopseşti
zidurile în culoarea cerului--, trebuie să încerce şi ea asta, îşi spuse Hera,
apoi împinse reînviaţii înainte:
-Ştiţi ce aveţi de făcut!
-Să găsim femeia blondă şi s-o înţepăm
cu acul.
-Nu, proştilor! Mai întâi puneţi
anestezicul din fiolă şi apoi o găuriţi. Ah, reînviaţii ăştia erau aşa de
imbecili! Dar, de! Aşa e când trebuie să menţii toată populţia universului
activă. Iei un picior de la un războinic aheu, o mână de la un sclav şi
creierul unui vânzător de peşte chinez şi obţii... ce dracu obţii?...ah, da, o
armată de sclavi gata să te slujească pe tine, zeiţa lumii, pentru că, nu-i
aşa, ai fost generoasă şi le-ai ofeit a doua şansă. Ha! Ha!Râsul Herei se auzi
ca un ecou, reverberând pe holurile palatului adormit.
-Mare zeiţă, ar trebui să faceţi linişte
dacă nu vreţi să...
-Tacă-ţi fleanca, sac de carne
putrezită, eu dau ordinele aici! Of, pe Zeus cel atotputernic, de ce insistase
Afrodita ca reînviaţii să aibă creierele de la clasa inferioară? Ca să nu se
revolte împotriva zeilor, replicase ea, ce nătângă, bineînţeles că muritorii
ăştia nu erau în stare să dărâme Olimpul doar pentru că Zeus le dădea a doua
viaţă. Toţi ieşeau din laboratoare după reţeta impusă de el: nişte mormoloci
fără personalitate, cu excepţia lui Einstein desigur, oare în ce an l-a creat
Zeus? A, da! Când a vrut să se joace de-a bomba atomică, în al doilea război
sau era primul?Ce contează? Î
îşi zise , furioasă că se lăsase distrasă
de la planul ei malefic.
-Stăpână, zise unul din reînviați.
-Ce dracu mai e?
-Scanerul arată patru femei blonde, pe
care dorește luminăția voastră s-o omorâm?
-Doar o adormim, tâmpitule, vrei să risc
un proces cu Înaltul Consiliu?
Se apropiară de cele patru femei.
Slujitorul Herei făcea semne disperate către zeiță încercând să afle pe care să
o trimită în lumea de apoi. Nervoasă, zeița îi transmise telepatic să le
adoarmă pe toate. În penumbra nopții nici ea nu mai știa care e amanta.Ce
contează? Toate sunt blonde, deci vinovate, în Hades cu ele!
Slujitorul le aruncă pe spatele vânjos
plin de cicatrici—probabil torsul fusese luat de la un gladiator roman--și se
urcă în carul zeiței.Inorogii de metal activară câmpul cuantic , ochii li se
aprinseră, roșii de vampir—trebuie să schimbe lookul ăsta groaznic doar e soția
lui Zeus-- și țâșniră pe bolta înstelată. Mă rog, noaptea asta era cam cețoasă,
dar în mintea Herei sintagma suna bine. Îi dădea sentimentul că universul se
schimbă după dorințele ei. De fapt Zeus era cel care... la dracu!, cine a lăsat
resturi de la incidentul Roswell să plutească pe lângăStația Spațială
Internațională?Of, muritorii ăștia, dacă nu ar fi jucăriile preferate ale
mărețului Zeus i-ar zdrobi, i-ar face tocăniță de...naiba știe ce. Important e
să ajungă în temniță înaintea soțului ca să le interogheze pe nenorocitele
astea. Apoi îl va avea pe Zeus doar pentru ea. Tocmai își imagina cum va face
dragoste pasională, devastatoare, înălțătoare, zeiască, cu orgasme multiple
când...
-Am ajuns, stăpână, o întrerupse din
visare slujitorul.
-Bine, sclavule, torturează-le,
întinde-le oasele fă-le să spună și câte orgasme au avut azi noapte.
-Stăpână?
-Ce mai e tembelule?
-Ce-i aia orgasm?
- Nu contează, află care se culcă cu
Zeus și raportează-mi
-După siesta de după-amiază sau înainte?
Dădu să-i tragă o înjurătură și apoi se
gândi mai bine. Reînviatul avea dreptate. Deja se simțea obosită după escapada
din creierii nopții.
-La șapte ore după ce Zeus naște soarele
pentru muritorii ăia stupizi.
-Care din ei , mare zeiță?
-Cum care? Se zdropși Hera întărâtată.
Apoi realiză că nu-i spusese idiotului planeta.Pentru viermii de pe Marte.
-Facă-se voia ta, stăpână, se retrase
slujitorul, întorcându-i spatele.
Ți-am zis să ieși cu fața la mine și
spatele spre ușă, nu invers. Cu toate că în seara asta nu arăți rău deloc.Dar,
nu! N-am să mă cobor în halul ăsta. Găsesc eu unul de talia mea. Deschise
Iliada și Odiseea, căutând visătoare bărbatul perfect pe care să-l creeze în
laboratoarele Olimpului pentru mâine noapte.
-Ăsta! Căscă ea plictisită, arătând
imaginea unui brunet vânjos cu privire de spintecător.Doar trebuia să mai
schimbe registrul din când în când, să nu-i scadă libidoul până la reîntâlnirea
cu mărețul Zeus. Slujitorul preluă însărcinările și dispăru în temnița umedă
unde blondele începuseră să se trezească.
...
- Cum adică niciuna nu e amanta lui
Zeus? tună Hera într-o criză de orgoliu rănit, punctată de palpitații la
corasonul ei zeiesc. Adică n-am pe cine să mă răzbun ?
Asta-i blasfemie!
-Mărită stăpână, zise slujitorul
preaplecat și umil.Am folosit toate metodele de tortură: smulgerea unghiilor,
întinderea oaselor și a ligamentelor, halucinogene și biciuirea, modelul
preferat de înălțimea voastră, cel cu pisica cu nouă cozi.
-O să te arunc în cuva dezintegrării!
-Mărită zeiță, zeii Olimpului îmi sunt
martori, blestemat să fiu, să mă arunci în Hades de te mint, acestea sunt niște
femei nevinovate.Poate n-ați căutat unde trebuia.
-Ce vrei să zici, zevzecule? Îndrăznești
să mă înfrunți?Eu nu greșesc niciodată!
-Sugeram doar că poate femeia căutată e
din altă lume, mai depărtată de măreția Olimpului.
-Cum? Insinuezi că Zeus, măritul rege al
tuturor ființelor cuvântătoare, tatăl nostru care ne-a creat pe toți din suflarea
lui divină s-a încurcat cu o muritoare?
-Totul e posibil, maiestate.
-Și conferința de pe Jupiter?
-E doar
un paravan. Urma cuantică din teleportatorul zeiesc duce către Pământ.
-Ce? Netrebnicul! O să mi-o plătească el
cu vârf și îndesat!Când trebuie să sosească?
-Peste trei zile.
-Faceți pregătirile necesare pentru o
intrare triumfală.
-Când netotul se îmbată îmi spune și ce lapte a supt de la maică-sa. Îi arăt eu
lui să mă mai umilească așa, pe mine, zeița zeițelor, stăpâna muritorilor și
pântecul care a rodit cele mai frumoase, angelice făpturi!
Urletul ei se auzi în tot regatul,
provocând înfiorare în rândul zeițelor. Doar se știa ce nebună era Hera.Când o
apuca paranoia, nimic nu-i stătea în cale.Toți zeii se teleportară cu caleștile
în toate colțurile universului până-i trecea criza hormonală.
....
Mulțimea se înghesuia să-l vadă pe
măritul Zeus ca la o lansare de film hollywoodian. Carele aurite măsurau trei
metri în lungime și roțile aveau circumferința de un metru jumate.
Muritorii căscau gura la
statuetele incastrate în mașinăriile zburătoare.Inorogii argintii
scânteiau în lumina orbitoare a soarelui
de vară: așa hotărâse Hera, să schimbe adierea placută a primaverii cu
înăbușitoarea căldură a lunii lui cuptor.Privea cu o plăcere perversă grecii,
asudând sub armurile strălucitoare de paradă.
Armata de eroi mărșăluia triumfătoare de
ziceai că tocmai s-a întors din cel mai aprig război.Esplanada cu tronul de
diamante plutea, oferindu-i Herei o priveliște panoramică asupra mulțimii de
oamenii. Femeile se întrecuseră în etalarea toaletelor cumpărate din colțurile
cele mai îndepărtate ale universului, bărbații se împăunau precum cocoșii cu
soațele lor pline de bijuterii, fiecare levitând pe o platformă cât mai
tehnologizată, semn al statutului social.
Pe sol se înghesuia prostimea suportând
praful , căldura și mirosul înțepător de trupuri nespălate.
Deodată, răsună muzica sferelor din
mâinile pricepute ale muritorului Vanghelis și un car imens își croi drum
într-o rafală de fulgere și imagini holografice ale universului. Purpuriu,
verde, galbene se îngemănau într-o simfonie de culori demne de un zeu. Doar
trebuia să impresioneze cu alaiul său
regesc, să-și arate puterea inimaginabilă de a crea orice doar printr-un singur
gând.O, da! Hera se întrecuse pe ea însăși. Acum sa te văd muritoareo, poți să
faci și tu ce am făcut eu pentru Zeus al meu?Nici vorbă!Acum va înțelge iubitul
meu soț că eu sunt stăpâna inimii sale, pe când blonda aia cu țâțe de vacă e
doar o...Hera o blagoslovi cu toate invectivele învățate de la negrii din
Harlem, sau erau europenii ăia cu limba lor imposibilă, huni, maghiari, unguri,
chiar așa, care o fi diferența?Nu conta. Își vărsase năduful pe rivala ei și
acum aștepta să-și întâmpine soțul în
cele mai sexy straie posibile: o bustieră de aur ce ar fi stârnit invidia oricărei femei,
părul împletit în complicate modele
japoneze de gheișă, brățări fine cu diamante și perle, o fustă care abia
de-i acoperea coapsele arămii și-i scotea în evidență triunghiul lasciv
acoperit cu o frunză stilizată. Genele false și tușul negru făceau ochii verzi
de trei ori mai mari, nasul fin, bărbia cu gropiță, buzele senzuale date cu un
ruj ce-și schimba nuanța la orice mișcare imperceptibilă, fiecare detaliu
fusese pus la punct cu minuțiozitate pentru iubitul ei soț.
Când cerul lui Zeus ajunse la câțiva metri de ea hera
își scoase bustul în față, mișcă provocator din șolduri și îi trimise un pupic
imaginar din palma deschisă, pictată cu henna și arabescuri complicate..Simțea
tensiunea sexuală dintre ei. Se apropie plutind de mărețul Zeus. Dar parcă era
mai înalt, ce pățise? Poate că așa dorea el, să nu fie zărit în detaliu de toți
muritorii, poate că păstrase această intimitate doar pentru iubita lui soție!
Dar
de când arăta soțul ei ca un brunet slăbănog cu pelerină argintie și
joben de magician cu imagini schimbătoare?Cărți de joc, porumbei și alte
bazaconii se derulau ca într-o reclamă luminoasă pe latura verticală a
pălăriei.Personajul bizar purta cizme de piele cu ținte și ochelari în formă de
romb.Ramele sclipeau intermitent în culorile curcubeului.Hera vru să-l întrebe
cine dracu era și cine-i dăduse lui voie să-i strice parada, când, ciudatul
personaj scoase dintr-un buzunar imaginar o ditamai bazuka și trase o salvă.
Hera privi îngrozită cum abdomenul ei
superb se transformă într-o gaură însângerată și , înainte să se dezmeticească,
magicianul o aruncă în spate ca pe un sac de cartofi și o teleportează într-un
deșert împuțit.
-S-a făcut șefu! Zise omul, trântind-o
pe hera la picioarele unui bătrân chelios, cu o burtă ce se revărrsa din
uniforma armatei americane.
-Uite-ți biștarii și dispari!
Vocea arogantă o făcu pe Hera să se
enerveze în ultimul hal.Pocni din degete și rana îi dispăru. Păi ce credea
idiotul ăsta, că o poate învinge pe ea, nemuritoarea zeiță Hera? Ce mama dracu
se întâmplă? Rana se redeschide de parcă ar fi trecut un obuz prin ea, lățindu-se până la gât, șiroind de sânge.
-Ai nevoie de o mână de ajutor? Rânji
burtosul.
-Cine dracu ești și ce vrei de la mine?
Știi cu cine te pui, netotule!
-Da, cu mărita zeiță, bla, bla, stăpână
pe tot universul și așa mai departe.
Omulețul enervant râse până se
înecă.Scoase un hârâit din gât și pocni din degete.Imediat apăru un negru
slăbănog, îmbrăcat într-un costum sclipitor și-i întinse un pahar cu apă.Tuși
de câteva ori sa-și dreagă glasul:
-Eu sunt Stăpânul Timpului, draga mea.
Dar unde îmi sunt manierele, te rog, ia loc.
Un scaun apăru de nicăieri și Hera se
trezi prăbușindu-se în el neputincioasă, doar pentru că măscăriciul ăsta
chelios fluturase din mâna grăsuță plină de inele cu diferite blazoane.
-Cronos e zeul timpului, piticanie!,
răcni Hera furioasă.
-În mitologia greacă, sigur că da ,draga
mea, însă nu aici.
-Și mă rog, ce înseamnă aici?
-Ești într-o singularitate.
-Haida de! Asta e o imbecilitate de-a
muritorilor.
-E un loc în care...
-Da, știu, toate legile se anulează.
Rahat! Zeus, soțul meu a creat universul și îți spun clar că asta-i cea mai
mare cretinie inventată de oameni!
-Poate în universul lui Zeus, dar acum
ești în nodul virtual.
-Unde?
-Nu contează. Ceea ce trebuie tu să știi
este că de aici nu poți pleca fără voia mea.
-Ce șmecherie mai e și asta?
-Șmecheria generalului Marshall, se prezentă
cheliosul, tragând cu nesț dintr-un trabuc.
-Și asta ar trebui să mă impresioneze?
-Dacă vrei să te mai întorci vreodată în
multiversul tău nenorocit, da.
-Nu înțeleg nimic, zise Hera disperată.
-Nici nu trebuie...deocamdată.
-Dacă asta e vreo mascaradă de-a ta,
Zeus, jur că...
-Ha!Ha!
Râsul o enervă și mai tare:
-Zeus, termină cu tâmpenia asta, e vina
ta că am devenit o scorpie geloasă, tu m-ai înșelat primul.
-Zeus n-are niciun amestec,
crede-mă.Daca cumva contează pentru inima ta de viperă, să știi că încă te
iubește, blonda e doar o jucărie sexuală.
-Știam eu!nu-și putu ascunde Hera
încântarea.
-Orgolioasă și proastă ca toate zeițele!
Replică zeflemitor Marshall, aruncând trabucul cât colo.
Nimeri capul negrului. Acestqa urlă
îngrozit când părul îi luă foc.
-Ți-am zis să nu-mi mai aduci de-astea
contrafăcute, hoț împuțit!
-Dar stăpâne, jur că le-am luat de la
cel mai bun dealer.
-Taca-ți fleanca dacă nu vrei să te
trezești în cușca virtuală
-Da, stăpâne, se ingălbeni la față omul.
-Ți-am zis să taci.
-Da , stăpâne.
-Of, imbecilul ăsta începe să mă calce
pe nervi. Ia-o pe târfa asta de aici și dispari!
Pocni din degete și se urcă într-un
vehicul cenușiu, evaporându-se nu se știe unde, sub privirile îngrozite ale
Herei.
....
Mă numesc Jonathan.M-am născut pe Pământ
în anul 2050, cu șaișpe ani înainte de marea distrugere.Legendele urbane spun
că Zeus a trimis cataclismul la tropice, drept răzbunare pentru răpirea soției
sale. Hera fusese închisă într-o lume virtuală până își ispășea păcatele.Zeus,
cu toată armata lui din Olimp n-a reușit
s-o salveze.Se pare ca zeița a ramas pentru totdeauna în nodul virtual, fiindcă
nu dorea în niciun caz să se schimbe.Credea că toate crimele sale sunt îndreptățite.De
ce doar ea fusese pedepsită pentru atrocitățile comise, pe când Zeus scăpase,
era un mister de nedeslușit.Poate că era mai puternic decât Stăpânul Timpului,
sau, cine știe, dragostea pentru Hera îl salvase.Nimeni nu știa răspunsul
acestei dileme. Acum nu mai avea vreo importanță.Răul fusese făcut.
Se întâmplase într-o seară.Eram cu
Elizabeth pe veranda casei. Priveam stlele, albastrul azuriu al cerului și
așteptam momentul potrivit saă o sărut.Apoi am observat privirea de ciută
speriată, fugind de pușca vânătorului mârșav.Am urmărit irisul ei căprui,
catifelat și atunci am strâns-o în brațe cu putere, încercând să îi dau
curaj.inima îmi bătea ca o tobă africană în mijlocul unei ceremoșnii, gata
săă-mi spargă cușca pieptului de adolescent îndrăgostit.
-Ce se întâmplă, Jonathan?
Cerul s-a aprins dintr-o dată.Mingea de
foc se îndrepta vertiginos spre lanul de porumb din curtea bunicului.Asta ar fi
trebuit să fie cea mai frumoasă clipă a vieții mele, să-i simt buzele
fierbinți, să-i explorez delta trupului, ca un navigator în căutarea tărâmului
de vis.
-Nu știu ce se întâmplă Elizabeth.Putem
afla într-un singur fel.
Am luat-o la fugă până la observatorul
astronomic.Era la o aruncătură de băț și totuși plăămânii îmi ardeau ca după o
cursă infernală. Undeva în străfundurile subconștientului un ceas ticăia
alrmant .Aveam un sentiment ciudat că o să urmeze ceva teribil.
-Bunicule, ce se întâmplă?
Privirea lui speriată spunea totul.
-ia hovercraftul și fugi cât mai spre
nord. Mi-a aruncat cheile mașini, disperat.
-Dar tu?
Vocea mea suna ca hârâitul unui
moșneag.Aș fi vrut să fiu puternic, pentru el, pentru Elizabeth, însă frica
pusese stăpânire pe mine.Strângeam cheile în mână până la sânge. Nu reușeam să
mă mișc.Eram într-un coșmar .Auzeam vocea vătuită a bunicului, buzele i se
mișcau într-un urlet de groază. Timpul parcă se oprisse în loc, ca într-o
peliculă derulată cu încetinitorul și apoi, liniștea s-a spart în bucăți de
sticlă, mi-am recăpătat controșuș corpului, urletele de groază ale bunicului
mi-au rănit timpanele și dintr-odată am perceput realitatea:
-Duce-ți-vă odată! GPS-ul hovercraftului
o să vă ghideze către Antarctica. Fugiți cât mai puteți.
Imaginile calculatorului erau
înfiorătoare. O ploaie de stele căzătoare, ba nu, Doamne Dumnezeule mare, erau
meteoriți!
-Elizabeth! Am răcnit terifiat, vino!
Ea s-a agățat de mine disperată și am
gonit de nebuni, neîndrăznind să privim cerul explodând într-o jerbă de
flăcări. Peisajul se schimba treptat, pe măsură ce înaintam, oprindu-ne doar ca
să alimentăm hovercraftul și să luăm ceva de-ale gurii de la benzinăriile
automate înșirate de-a lungul șoselei.
-Trebuie să merg la baie, a zis
Elizabeth după o zi întreagă de alergătură.
Am încuviințat obosit și am tras pe
dreapta. Peisajul te înfiora.Cerul se înnegrise, în depărtare se auzeau
explozii, era imposibil să nu te gândești că încă o casă a ars, alți nevinovați
au murit în flăcări, neputincioși.
Trecuse ceva vreme și Elizabeth tot nu
ieșea din baie. De ce dura atâta? Și apoi am avut din nou sentimentul acela că
ceva rău s-a întâmplat.Am intrat după ea. Un blond îi ținea cuțitul la gât.
După urmele de seringă din brațul drept mi-am dat seama că era drogat.
-Te rog, dă-i drumul îți dau cipul meu.
Are două mii de credite pe el. Am scos din buzunarul pantalonilor extractorul
și mi-am scos cipul din palma stângă.
-Nu vreau banii tăi! Am nevoie de
lexarton 7. Altfel iubițica ta o pățește!
-Bine, uite, mergem la un frate de-al
meu , e dealer. O sa-ți dea câtă marfă ai nevoie, doar , te rog, nu-i face rău.
-Mișcă-te! Mai repede, trebuie să-mi iau
doza înainte să fac o criză! Căcat, mai am câteva ore și intru în sevraj.
Ne-am urcat în hovercraft și am gonit
cât puteam de repede spre Tom. Nu știam dacă mai locuiește în parcul de rulote,
însă merita să încerc, pentru ea.
Tom a ieșit cu pușca după el, beat mort.
-Cine dracu ești?
-Sunt eu, Jonathan, fratele tău.
-Frati-miu e mort! Urlă el scos din
minți.
-Tom , te rog, ajută-mă !l-am rugat
plângând
